Citeam pe site-ul unei cunostinte care are curajul sa spuna lucrurilor pe nume, desi e "persoana publica" si se intreba: de ce barbatilor li se pare normal sa isi insele partenerea, dar considera de neiertat cand sunt inselati?
Ca femeie, inconjurata de foarte multi amici barbati, m-am lovit de foarte multe ori de aceasta situatie. Ba chiar pe fiecare barbat care inseala l-am intrebat cum s-ar simti daca ar afla ca si ea face acelasi lucru? Va spun sigur, niciunul nu s-a gandit vreodata ca EL ar putea fi inselat.
Cel care a inceput dezbaterea pe acest subiect sustine ca totul se limiteaza la Incredere si trebuie sa completez ca doar acele persoane care NU au incredere simt nevoia sa insele, de fapt persoanele slabe care au nevoie sa-si "atarne" existenta de cineva oficial, dar incearca sa-si camufleze frustrarile prin "relatii pasagere".
Lafel de interesant este si faptul ca reciproca e valabila: femeile care inseala considera de neiertat faptul ca sunt inselate. Aici intra si egoismul.
Nu sunt de acord sa accepti sa fi inselat/a, dar cand stii ca si tu ai facut acelasi lucru pe cine nu poti ierta pe tine sau pe el/ea? Totusi am un respect deosebit pentru oamenii care stiu ca sunt inselati dar totusi lupta ca sa isi salveze relatia, iar acest respect vine pentru ca eu nu am stiut/putut niciodata sa fac asta.
Deci... pana la urma ce e normal? Sa inseli? Sa fi inselat? Sa ramai fidel? Sa fi bisexual sau gay? Pana unde se intinde limita normalitatii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu