Mandria de a fi roman

De mic copil am fost educata sa fiu mandra de tara in care m-am nascut, de oamenii care locuiesc aici, de eroii, poetii si alti oameni importanti ai neamului, iar azi imi iau palme grele pentru asta.

Am auzit discutii despre romanii gipsy pe plaja, la mall, in restaurante si de fiecare data am ramas muta de uimire cum pot vorbi strainii despre noi, ce magine gresita au!!!

Intr-adevar tara noastra are frumuseti naturale cum rar gasesti, dar betele in roate puse oricarui potential investitor sau banii furati din proiectele finantate de stat nu au facut altceva decat sa transforme Romania intr-o frumusete plina de gunoi (ca sa nu-i spun rahat).

Am inceput, mai nou, sa imi pun intrebarea ce ar trebui sa raspund cand sunt intrebata in strainatate ce nationalitatea am? Mi se spune ca sunt: german or dintr-o tara nordica; iar eu cand spun ca sunt din Ro, in 2 min interlocutorul meu gaseste un motiv stupid sa se retraga. Probabil ii e teama ca, desi sunt ceva mai bine imbracata, ii fur portofelul sau telefonul.

Am primit de la un roman care locuieste in Canada urmatoarea intrebare: Aveti buget sa mancati la restaurant? Nu pot descrie reactia mea si sila pentru romanii care au plecat si au uitat ca tot romani au ramas.

O condamnam pe o frantuzoaica, cu care ne-am imprietenit, pentru felul in care vorbea despre tiganii romani, adica romani. Dar cand am ajuns la aeroport si am vazut romanii care se intorc acasa de la munca si tiganii (care m-au rugat sa fac o poza cu ei?!?) am inceput sa o inteleg si totusi sa ma intreb de ce sunt ei ambasadorii acestei tari? Copiii nostri olimpici international abia acopera cu performanta lor un articol dintr-un ziar local, dar tiganii nostrii au reusit sa tina ocupata prima pagina a marilor publicatii nationale si internationale saptamani intregi. Cu asemenea exemple promovate, mai merita oare sa ne intrebam de ce sistemul nostru de valori e in continua scadere? unde e cultura si educatia? unde au disparut valorile? traim intr-o lume cu forme fara fond?

Inchei cu partea cea mai trista pt mine, romanul a pastrat din perioada ceausista dorinta de a sta la coada, de a forma mereu coada, de a te impinge la coada ca sa-l enervezi bine pe cel din fata, de a te baga mereu in fata cozii. De fapt viata in stil romanesc si-ar pierde farmecul dar n-ar exista cozi: in fata cui sa te bagi? pe cine sa mai inghesui si impungi? cine te-ar mai injura?

Si tousi... Unde e mandria de a fi roman? pe ce se bazeaza?

Romanie, plai cu dor

Azi experimentez pe propria piele, pentru a nu stiu cata oara ..., missen'rupismul romanesc care odata ce a batut ceasul ora fixa, rupe usa ...

Urasc sa fiu constiinta oamenilor cu care lucrez sau cateodata sa fiu eu bunul lor simt care se trezeste si le spune cam ce i-ar avantaja sa faca. Zilele trecute imi explica o pustioaica de-o varsta apropiata cu mine ca nu poate munci cu stomacul gol ... si'atunci am inteles din nou ce ne diferentiaza. Nici macar kg de pe cantar si nici stomacul gol ;(. Acesta e stilul romanesc.

Iar partea cea mai trista e ca nici macar in momentele in care stomacul e gol si toate conditiile sunt asigurate, rotitele din creierul lor nu se invart: fie fiindca salveaza energia pentru digestie, fie deja s-au plictisit de viata.

Doar nu e cantecul celebru: "Cu ce m-am ales in viata? Ce-am baut, ce-am mancat si cu ce am strans in brate...". Si inchiei cu raspunsul pe care il urasc cel mai mult "Asta e!"

Love & Marriage

A trecut un weekend in care mi-as fi dorit sa fiu la toate cele 3 nunti la care am fost invitata, dar sunt si eu om, deci nu ma pot divide, dar pot alege. Am ramas la nunta de la Sibiu, in detrimentul celei de la palat de la Sinaia sau a celei in stil venetian, de pe lac la Snagov. Nu stiu de ce, dar am ales varianta cea mai simpla si deloc nu imi pare rau. De mult nu am mai vazut atatia tineri indragostiti, sub acelasi acoperis, parca plutea iubirea in aer.

Sunt chiar scarbita de nuntile facute pe stilul romanesc: "N-as vrea sa ma insor, dar a zis mama ca e cazul sa o iau pe asta dupa atatia ani"...uhhh...

Apoi toata magia zilei de sambata mi-a fost ruinata duminica pe la 12 cand m-au trezit vecinii de deasupra, care se certau din cauza sms-urilor primite pe mobil... cearta...tipete...aruncare cu obiecte prin casa... bataie corp la corp... hmmm... Love or Marriage???

Totusi avem o cultura si educatie deosebit de proasta in arta comunicarii si increderea in familie, ne plac scandalurile din telenovele, mai ales sa le aplicam acasa.

In fine, celor (foarte multi) care si-au unit destinele zilele acestea le urez sa fie mereu lafel de fericiti si sanatosi ca in aceasta zi ... fiindca sms-urile vor veni :)))

PS: Am reusit sa sochez prin faptul ca m-am prezentat single. DA, chiar si pe mine ;))) Asa descoperi ce cauti cu adevarat si uiti de compromisurile pentru societate.

Intre fericire si disperare

Citeam in urma cu vre-o luna pe blogul Florianei despre scumpul David Alexandru din poza de mai jos si ma ingrozeam de blestemul care poate lovi o familie la inceput de drum, si anume: copilului tau de 4 luni sa i se descopere o tumora maligna.

Aceasta e secunda in care fericirea se transforma in disperare. Si totusi sa-i consideram norocosi pe acesti parinti fiindca au avut posibilitatea sa isi duca pruncul la doctori competenti si beneficiaza de sprijinul intregii tari (sau asa imi place mie sa cred). Tousi, pana acum au strans aprox 3000 eu din cei 38.000 eu necesari. In asemenea momente nu pot decat sa ma gandesc la destinul Ioanei (pentru care s-a dansat pinguinul la Sibiu), care nu a rezistat in lupta cu banii si timpul.

Nu pot sa nu imi amintesc de un cuplu apropiat, care au avut 4 copii, a caror perioada de viata a fost intre 1 saptamana si 1 luna. Cum sa duci 4 sarcini si sa suporti moartea lor in prina luna de viata, pe acestea le numesc eu cu adevart probleme.

Sa revenim la David, care merita o sansa la viata, iar daca nu era problema banilor probabil ca era deja operat, in curs de recuperare. Pentru detalii.

Iar ca sa inchei intr-o nota pozitiva, sa stiti ca destinul mai rezerva si vieti frumoase. Zilele trecute am revazut o domnisoara cu care am copilarit, imi aduc aminte vag de ea ... nu saream elastic impreuna... In schimb am revazut-o pe la 16 ani, intr-o tabara, era una dintre norocoasele fete pe care o fundatie le-a scos din centru de plasament pentru a le sustine si ajuta s afaca un viitor. Ea si sora ei au locuit in casa fundatiei, alaturi de alte cateva fete cu capacitati intelectuale si sociale, mergeau la liceu, aveau viata normala a unei adolescente, doar ca acasa nu era mama&tata, ci era pe rand care-o asistenta sociala.

Programul fundatiei tinea pana la 18 ani, cand ar fi trebuit sa le lase libere, dar cele 2 surori au invatat foarte bine si au intrat ambele la Cluj la facultate, deci fundatia a hotarat sa le sustina in continuare. Asa am revazut-o pe aceasta domnisoara, care azi se lupta sa devina medic, se comporta ca un om normal si e incredibil de frumoasa ;)

... Din generozitatea sufletelor mari, oamenii mici vor deveni foarte mari!...

Obrigada - Portugal

Cam asta am invatat in cele 14 zile de plimbari in Portugalia, dar si multe altele: cum sa mananci peste si fructe de mare, stinse cu vin de Porto, la orice ora din zi si din noapte; cum sa te plimbi pana nu iti mai simti picioarele; sa dormi pe o banca la umbra in miezul zilei; sa dansezi intr-o piatzeta pe muzica portugheza alaturi de localnici, chinezi, mulatrii, copii, batrani;

sa intelegi si sa iubesti Fado, desi rupti 3 cuvinte in portugheza; sa te bucuri de istorie, natura si tehnologie lafel de mult ca si de shopping; sa te relaxezi atat de mult incat sa stai atatea zile fara conexiune internet si fara cafea buna.

Mi-a priit aceasta vacanta, desi marturisesc ca nu voi mai face una lafel de lunga in Europa. Daca schimb continentul ... poate... sunt mult prea dinamica ca sa nu ma plictisesc de atata comoditate. As scrie mai multe... si de bine si de rau... dar si maine e o zi...