miercuri, 18 mai 2011

bacK 2 Life

Intoarsa la civilizatie, cu fetita mea langa mine, stau in varful patului (de care care ma tine legata sanatatea) si scriu aceasta postare de pe telefon, deci scuzati greselile de ortografie.Dupa o saptamana in un spital public, mi-am amintit ca suntem cu 50 ani in urma sau am vazut eu prea multe filme cu interventii medicale si ma asteptam la mult mai mult. Desi am avut posibilitatea sa apelez la servicii medicale private, am ales un spital public pentru increderea care i-am acordat-o doctorului meu si doctorului neonatolog. Am pus pe primul plan siguranta vietii copilului meu decat sa stau in conditii ca la hotel si s-a demonstrat ca am ales bine asta.
Desi am avut o sarcina ideala, fara probleme si m-am rugat mereu sa se intoarca copilul meu pe pozitie pentru o nastere naturala usoara, pitica mea a refuzat total sa isi schimbe pozitia in cele 9 luni. Ba chiar nu ne-a oferit nici o pozitie pentru o poza fumoasa in 3D, nu se trezea la controale si nu ne permitea sa-i numaram degetele... pe scurt, o incapatanata! A facut doar ce a vrut ea si s-a luptat cu toata puterea ei pentru dreptul sau la viata. Ultima dovada e faptul ca nu si-a schimbat deloc pozitia, iar doctorul a insistat sa mergem pe varianta cezariana. Eu as fi vrut sa nasc natural, desi stiam ca e mai greu, dar increderea in doctor m-a facut sa merg pe mana lui. Ulterior s-a dovedit ca o nastere naturala ar fi putut fi fatala datorita celor 2 locuri in care a fost inodat cordonul ombilical, iar la nastere copilul putea sa piarda conexiunea cu mine, moment fatal.

Fiindca am scapat foarte usor de acest risc, nu am pus foarte mare accent pe acest detaliu. Dar azi, cand am aflat ca un alt copil se zbate sa traiasca normal fiindca doctorul lui nu a vazut acest risc, multumesc cerurilor pentru decizia luata. Mai mult, doctorul meu stia ca ceva nu e in regula dar nu a schitat nici un gest de neliniste si m-a lasat sa cred ca totul e perfect pana dupa nastere. Asta numesc eu profesionalism! As fi explodat daca aflam dinainte ca nu ii sta bine un fir de par copilului.

Deci ginecologul si neonatologul dau toata valoarea spitalului. Restul personalului lafel de interesat si motivat ca toti restul bugetarilor, care asteapta plicuri, plase, antentii... etc. Dar asta e Romania! Nu are rost sa discutam despre medicina comunista care inca se practica in spitalele publice sau de lipsa de interes a personalului medical pentru a se informa de noile trenduri/descoperiri in medicina. Dar nimeni nu e perfect!

A trecut o luna de cand pitica mea imi face albe noptile (asta ca sa nu imi lipseasca noptile albe de distractie), iar faptul ca se agata cu mainile de bluza mea si se trage si ma strange si nu ma lasa e cel mai frumos lucru pe care l-am trait. Sau cand o vad agitata, capiata, enervata si doar o iau in brate si se linisteste si ma strange - in momentele acestea iti dai seama ca ea merita orice. Apoi, un copil de varsta ei ar trebui sa stea pe burta si sa inceapa sa isi ridice capul, Natalia nu a stat pe burta linistita nici macar o data. Se ridica doar din spate, zici ca e o sportiva in cantonament, ba chiar se rostogoleste de nervi sa nu o mai tin asa. Sunt putini copii care la mai putin de o luna de viata nu ii poti lasa singuri pe masa de infasat fiindca sar de pe ea sau pot sa isi tina singuri sticla de lapte.

Si pentru ca in familia mea sunt doar "SuperFemei" va anunt ca sor'mea construieste o casa la Beius. Nebunie!!! Ieri adoborat recordul la batut cuie... peste 1000.

Un comentariu: